Coșul tău
3 vinuri pe care merita sa le ai

3 vinuri pe care trebuie să le ai

Clasicul alb, aromatul rosé și intensul roșu

Alb, roșu și rosé, cea mai cunoscută clasificare a vinurilor după culoare e de fapt mai mult de atât. Vinurile din Balcani sunt un simbol al autenticității și tradiției, devin de la prima picătură patternuri ale unei stări de spirit, ale unei ocazii speciale de a fi degustate și nu doar o selecție într-un filtru de sortare.

3 vinuri pe care trebuie să le ai, să le cunoști, să le deguști și să le înveți: vinul alb, clasic, potrivit zi de zi, ușor de savurat alături de preparate din carne slabă, pește și salate, vinul rosé, o explozie de gust și de varietate în pahar, aroma unei dimineți florale de vară și vinul roșu, intens, cu postgust pronunțat, cel care domină papilele gustative și lasă amintiri la fel ca urmele lăsate pe pahar.

Din Balcani am avut grijă să aducem în sortiment câte puțin din toate aceste experiențe, chiar dacă vinul roșu este preponderent în toate categoriile prezente în magazinul online. În Balcani am căutat soiuri indigene de struguri roșii, varietăți internaționale de sturguri albi și cele mai creative cupaje, vinificarea lor în rosé, pentru un pachet complet de 3 vinuri pe care orice client să-și dorească să le servească.

Recomandările noastre? Să le încercați pe toate!

Însă cu siguranță câte unul din fiecare culoare, pentru că, nu degeaba și steagul României și cel al Bulgariei au câte 3 culori. Poate ele sunt liantul dintre cele două țări balcanice vecine și coincidență sau nu, avem 3 tipuri de vinuri bulgărești pe care îți recomandăm să le deguști în primă fază, pentru a te obișnui cu specificul vinurilor din Balcani.

Impulsul ar trebui să te facă să-ți dorești un clasic alb Aplauz Viognier sur lie, pentru prospețimea lui, pentru notele fructate de piersică și miere.

Apoi pasiunea ar trebui să te facă să-ți dorești un vin aromat, suficient încât să te răsfețe, dar păstrând identitatea de demisec: Bergulé rosé, servit direct din frapiera cu gheață, o explozie de arome fructate care te îmbie la mai mult.

Și nu în ultimul rând curiozitatea ar trebui să-ți îndrepte atenția către un vin roșu din struguri unici, specifici zonei Melnik, cu gust profund și arome pământii: Rare Varieties Shiroka Melnik.

E impresionant cum tradiția vinurilor din Balcani este surprinsă cu delicatețe și dedicare de oamenii care pun pasiunea și identitatea de neam mai presus de orice.

Așa că descoperă cele 3 vinuri pe care trebuie să le ai, să le deguști, să le comanzi și recomanzi: Aplauz Viognier sur lie, Bergulé rosé și Rare Varieties Shiroka Melnik și asigură-te că ai testat cele 3 culori care ne pictează sortimentul din magazin și specificul celor mai renumite 3 game de vinuri Villa Melnik: Aplauz, Bergulé și Rare Varieties.

Lasă un răspuns

Ai peste 18 ani?

Încurajăm consumul responsabil. De aceea te rugăm să confirmi că ai peste 18 ani. Mulțumim!